Localitatea Sebes, situata într-o regiune depresionara, aproape de varsarea Secasului în râul Sebes, se înscrie în categoria celor mai importante orase din sud- vestul Transilvaniei. Datorita unui cadru natural
primitor si a asezarii sale la întrepatrunderea unor importante cai de comunicatii (15 km pâna la Alba Iulia si 55 km pâna la Sibiu), zona Sebes a fost locuita înca din cele mai vechi timpuri. Descoperirile arheologice au scos la iveala obiecte din epoca neolitica (Cultura Vinca- Turdas) si din eneolitic (Cultura cu ceramica pictata de tip Petresti). În epoca metalelor, aici se dezvolta importante comunitati apartinând Culturilor Cotofeni, Wietenberg, Noua si primei vârste a fierului (Hallstatt). Din cea de-a doua vârsta a fierului (Latene), descoperirile abunda, cel mai important sit descoperit fiind cel de la Capâlna (la circa 18 km sud de Sebes) unde, pe dealul Ghergheleu, la o altitudine de 610 metri, se afla o 
importanta cetate dacica, parte componenta a sistemului defensiv din Muntii Orastiei. Dupa cel de-al doilea razboi dintre romani si daci, zona Sebesului s-a aflat în sfera de influenta a Apulumului roman, alaturi de alte asezari, "villae rusticae", care erau legate între ele printr-o retea de drumuri. Numeroase descoperiri arheologice (monede, ceramica, monumente funerare, opaite, caramizi purtând stampila Legiunii a XIII-a Gemina, etc.) atesta prezenta civilizatiei romane pe aceste meleaguri. Dovezi ale prezentei populatiei autohtone în zona Sebes în secolele IV- VI sunt atestate arheologic la Sebes, Daia Româna, Lancram, Petresti, Pianu de Jos si Ghirbom. Perioadei feudalismului timpuriu îi corespund descoperirile de la Sebes, Daia Româna, Ghirbom, Gârbova si Blandiana. Denumirea de Sebes (sebis= repede ), folosita pentru prima data în Evul Mediu timpuriu, provine de la râul de munte care strabate localitatea. Datorita faptului ca localnicii se foloseau de forta hidraulica a râului, colonistii sasi veniti în Transilvania înca din a doua
jumatate a secolului al XII-lea au dat localitatii numele de Mühlbach (râul morilor). Prima mentiune documentara a Sebesului, "Terra Sebus", dateaza din 1224. În 1245, Papa Inocentiu al IV-lea emite un act prin care îl împuterniceste pe preotul Teodosie din Mallembach (Sebes) sa strânga venituri din mai multe parohii pentru reconstructia orasului distrus de marea invazie tatara din anii 1241-1242. Ca si în cazul altor asezari urbane din Transilvania, orasul Sebes a fost întemeiat de catre colonistii germani, adusi de regalitatea maghiara, din nevoia consolidarii dinastiei regilor arpadieni, pentru paza granitelor de sud ale imperiului. La 1301, localitatea apare în documente sub denumirea de "Sebus", iar la 1341 este mentionat "Civitas Sebus". Patriciatul orasenesc îsi impune încet controlul asupra organizatiilor teritoriale sasesti. În secolul al XIV-lea apar scaunele sasesti (organ de conducere administrativ si juridic local). În acest context, scaunul sasesc de Sebes (Sedes-Sebus) este amintit la 1303, fiind al doilea scaun sasesc aparut cronologic dupa cel al
Sibiului. În fruntea sa se afla un jude regal (judex regis) si un jude scaunal (judex sedis, judex terrestris), care judeca pricinile. Orasul Sebes avea ca stema un scut cu un leu încoronat. De retinut faptul ca doar orasele regale aveau dreptul de a-si pune pe blazon si coroana. Sebesul medieval era condus de un Sfat, "Magistrat", compus din 12 jurati, oraseni înstariti, în frunte cu judele regal, alaturi de care apare si judele orasenesc- Bürgermeister, Magister, Civitas- si administratorul- Hann, Villicus. Datorita prosperei activitati laice si ecleziastice Sebesul va fi prima urbe din Transilvania care obtine în anul 1387, de la Regele Sigismund de Luxemburg, dreptul de a se înconjura cu zid de piatra. Cetatea care înconjura orasul medieval a fost ridicata în mai multe etape, având turnuri de aparare aflate în întretinerea breslelor si patru porti de acces. Importanta economica a Sebesului este dovedita documentar prin 
faptul ca Sebesul figureaza printre primele cinci orase în Transilvania, alaturi de Sighisoara, Orastie, Sibiu si Brasov, care beneficiaza de reînnoirea, la 9 noiembrie 1376, de catre regele Ungariei, a statutului breslelor. Documentul respectiv precizeaza ca la Sebes existau 19 bresle. În secolele urmatoare sporeste numarul, importanta si aportul breslelor la organizarea administrativa, juridica si militara a orasului. În urma luptei de la Nicopole (1396), Sebesul si alte câteva localitati au fost date de regele Ungariei comandantilor Mihai si Solomon din Sighisoara, ca rasplata, acestea pierzându-si astfel caracterul de orase libere. Sebesul si-a redobândit acest drept în anul 1438, sub amenintarea turceasca. Ca urmare a atacului turcesc din 1438, întreg sudul Transilvaniei este devastat. Sebesul este pradat, incendiat, distrus de sultanul Murrad al II-lea, iar multi locuitori ai urbei sunt ucisi si dusi în robie. Din grupul de localnici care au rezistat pâna la sfârsitul bataliei facea parte si un elev, cunoscut sub denumirea
de Studentul din Romos. Turnul Studentului (sau al Breslei Croitorilor) a ramas de atunci pentru localnici un simbol al rezistentei împotriva dusmanilor. Studentul din Romos descrie modul în care a fost dus in robie de catre turci, vândut si închis de mai multe ori, pâna când a fost eliberat de ultimul sau stapân, în "Tratat despre datinile, moravurile, conditiile de viata si rautatea turcilor". Lucrarea respectiva, a aparut în prima editie la Roma în anul 1475 si a fost tiparita, în 100 de ani, în 25 de editii. Numeroase alte atacuri turcesti vor mai pustii orasul si zona limitrofa. În anul 1479, la începutul luptei împotriva armatei turcesti, nobilimea se retrage între zidurile cetatii "Saxobanya", identificata cu cea a Sebesului. Interventia salutara a lui Pavel Chinezul face ca soarta luptei sa fie întoarsa în favoarea crestinilor, apele Muresului înrosindu-se de multimea victimelor, la lupta participând, sub stindard crestin, români, sasi si maghiari. Primejdia otomana si evenimentele petrecute l-au determinat pe voievodul Transilvaniei, Stefan de Tileag, sa ordone, în vara 
anului 1491, unui consilier din Sebes, sa-i pregateasca pe toti locuitorii pentru o eventuala noua incursiune otomana. Matei Corvin, regele Ungariei, reînnoieste Sebesului, printr-un document, dreptul de a-si reface fortificatia, grav deteriorata în anii 1480, 1482 si 1493. Lucrarile exterioare vor fi definitivate în anii 1505-1506. Dupa înfrangerea de la Mohacs (1526) si transformarea Ungariei în pasalâc turcesc, Transilvania devine Principat autonom, sub suzeranitate turceasca. Fostul voievod, Ioan Zapolya (1510-1526), cu sprijin turcesc si înscaunând pentru o vreme pe tronul Transilvaniei pe Stefan Mailath, este ales rege al Ungariei pâna în anul 1540, disputându-si în aceasta perioada tronul cu Ferdinand de Habsburg. Sebesul nu este strain de aceste lupte politice, capitulând în fata armatelor lui Ioan Zapolya în anul 1531. La 21 iulie 1540 moare in Sebes, în actuala cladire a Muzeului, fost Palat Princiar, Ioan Zapolya, lasând ca rege mostenitor pe fiul sau Ioan Sigismund, în vârsta de 14 zile. Pe scena politica a Transilvaniei au loc framântari care se vor solda 
cu venirea la putere a austriecilor. Acestei situatii i se pune capat la 12 martie 1556, când Dieta, întrunita la Sebes, hotaraste rechemarea la cârma Transilvaniei a minorului Sigismund si a reginei mama Isabella. Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory (1581-1602), confera cetatenilor din Sebes dreptul de a-si numi procurori cu putere deplina în cauzele lor de judecata, atât la forul lor ecleziastic, cât si la cel civil. Mihai Viteazul poposeste la Sebes- "oras al Mariei Sale"- trei zile, pentru a porni apoi, prin Codlea spre Giurgiu. De notat faptul ca Sebesul, Orastie si Scaunul Miercurii au dat ostirii lui Mihai Viteazul 500 de puscasi. Într-un document din anul 1599, cetatenii Sebesului depun un juramânt de credinta fata de cardinalul Andrei Bathory, rivalul din Transilvania a lui Mihai Viteazul. Dupa victoria de la Selimbar, Mihai Viteazul îsi aseaza tabara la Sebes. De aici Mihai Viteazul îsi face intrarea triumfala în Alba Iulia. Mihai Viteazul va stabili la Sebes tabara secuilor, credinciosii sai. Dieta de la Sebes din 1 iunie 1639 adopta primul blazon al Transilvaniei. 
Sebesul este ars si devastat de atacul turcesc din 1661. În urma acestui eveniment "au ramas neatinse doar biserica, scoala, o parte a casei parohiale si alte doua case". Orasul a putut fi refacut partial, cu sprijinul principelui Mihail Apafi, între 1662 si 1664. Protopopii români din opt orase si din tinuturile românesti din Ardeal, între care si cel din scaunul Sebesului, cer principelui Mihai Apafi, la 12 martie 1662, la Alba Iulia, ca alesul lor, fostul episcop Sava Brancovici, sa fie mentinut în scaunul de vladica. Intrarea Transilvaniei sub dominatie austriaca va accentua subjugarea politica, economica si sociala a provinciei, repercutându-se printr-o fiscalitate excesiva atât asupra Sebesului, cât si asupra satelor apartinând Scaunului de aici. Dupa distrugerile amintite din 1661, Sebesul este incendiat la 1707 de trupele lui Francisc Rakoczy, fapt care a dus la scaderea populatiei si la aducerea, între 1748 si 1770 a noi familii de germani din regiunea Baden- Durlach, afectata grav de foamete si de inundatii. În secolul al XVIII-lea se constata o fluctuatie a populatiei 
de români din orasul Sebes, acestia fiind totusi majoritari atât în oras, cât si în Scaun sau Comitat. Urbea a fost pentru o perioada- 1732, 1736, 1790- sediu al Guberniului Transilvaniei, aflat în Casa Zapolya. La redactarea celebrului "Supplex Libelus Valachorum", înaintat în 1791 Vienei, prin care românii cereau drepturi egale cu celelalte natiuni privilegiate din Transilvania, este amintit si aportul adus de românul Vitez, functionar din Sas- Sebes. Ca urmare a luptelor ce se dadeau în Sebes în 4 si 6 februarie 1849 între garnizoana din Alba Iulia si avangrada armatei generalului Bem, orasul va fi incendiat, iar cetatea distrusa. Urbea sufera mari pagube si stricaciuni. Din 27 iunie 1851 Scaunul Sebesului va fi dat Capitanului din Sibiu, iar din 1854- ca resedinta de Pretura- va fi arondat Prefecturii Sibiu. De-a lungul timpului Sebesul a avut de suferit nu doar din cauza 
invaziilor turcesti, a razboaielor interne, a rascoalelor si revolutiilor, ci si din cauza epidemiilor si calamitatilor naturale: opt epidemii de ciuma în secolele XIV- XIX, trei epidemii de holera în secolele XVIII- XIX, una de febra tifoida la sfârsitul secolului al XIX-lea; doua inundatii catastrofale în sec. al XIX-lea, cutremurul din 1620, patru incendii devastatoare între secolele XV si XIX; de amintit, în fine, foametea din 1815- 1817. Intensa activitate economica si comerciala din perioada medievala si premoderna este continuata în sec. al XIX-lea de prospere manufacturi. În Sebes se înfiinteaza tesatoria "Baumann" (1834), atelierul de pielarie "Dahinten"(1843) si fabrica de cherestea "Baierdorf& Biach". O prospera activitate edilitar- urbanistica a fost înregistrata în perioada 1900- 1914, în timpul mandatelor primarului Johann Schöpp, când s-au construit noua 
primarie, posta veche, baia comunala, abatorul, sala de sport, casa padurilor, spitalul, uzina electrica si cazarma. Din 1897, Sebesul este racordat la calea ferata, prin contruirea rutei Vintu de Jos- Sebes, iar dupa 1897 este deschis si drumul pe Valea Sebesului. Unirea de la 1 Decembrie 1918 a oferit locuitorilor orasului Sebes si a celor din satele apropiate prilejul de a-si dovedi adeziunea fata de acest eveniment. Comandantul Garzii Nationale din Sebes a fost capitanul Daniel Tecau, iar primul primar ales atât de români, cât si de sasi dupa 1 Decembrie 1918 a fost avocatul Lionel Blaga, fratele lui Lucian Blaga. Dupa anul 1945, nationalizarile si expropierile facute de catre administratia comunista au avut ca obiect proprietatile agricole, industriale si imobilele, rasfrângându-se îndeosebi asupra "mosierilor", "chiaburilor" si "industriasilor", 
indiferent de nationalitate- români, sasi, maghiari, evrei, etc. Acelasi lucru li s-a întâmplat si celor arestati si deportati (oameni politici din partidele istorice, ofiteri din armata regala, cei banuiti a simpatiza cu Germania fascista, adica asupra tuturor acelor cetateni care nu acceptau sa se încadreze în politica noului regim). În anul 1980 se pulseaza curent electric la reteaua nationala de la prima hidrocentrala de pe Valea Sebesului, cea de la Oasa -Gâlceag, careia îi urmeaza, la scurt timp, centralele de la Tau, Sugag, Capâlna, Sasciori si Petresti. Populatia orasului a evoluat în timp de la 4.624 de locuitori în anul 1850, la 7.700 în 1900, apoi la 13.700 în 1966. În prezent Sebesul are peste 30.000 de locuitori, dintre care 83% români,1,5% germani, 6,9% romi, 1,78% maghiari, etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu